Antonia Olariu

Fă pașii potriviți în direcția potrivită.

Servicii și tarife

Servicii

1) Servicii de traduceri și consiliere – traducător cu dublă autorizatie (pentru ambele țări: Germania și România):

Mă puteţi contacta atunci când aveţi nevoie de un traducător autorizat de limba română şi germană pentru:

– traduceri legalizate de orice fel (juridice, medicale, acte de stare civilă, contracte, documente individuale, acte notariale)

– pregătirea dosarului pentru cetățenia germană şi traducerea documentelor necesare

– consilierea în procesul de recunoaştere precum şi traducerea diplomelor și calificărilor profesionale din România în Germania

– consilierea privind depunerea dosarului și traducerea documentelor (inclusiv solicitarea apostilei pe traduceri) pentru recunoaștere calificărilor medicale din România în Elveția (medici cu sau fără „Approbation” în Germania precum şi personal medical).

– optimizarea și traducerea dosarelor pentru locuri de muncă

– realizarea de CV-uri și scrisori de intenție.

Informații referitoare la traducerile legalizate:

Nu este necesar să aduceți personal documentele pentru a fi traduse. Acestea pot fi trimise în formă digitală (scanate sau fotografiate) prin
E-Mail, WhatsApp, Messenger sau dacă doriți și prin poștă. După acest pas veți primi o ofertă de preț și dacă sunteți de acord cu acesta, vă trimit factura tot în formă digitală. Acești pași au loc în aceeași zi. După achitarea facturii, veți primi în scurt timp traducerile legalizate prin poștă sau, dacă doriți, (și) în forma digitală.

Informații privitoare la legalizări notariale precum și la Apostila Convenției de la Haga:

– Ca traducător juridic autorizat pentru România (Ministerul Justiției din București) și figurând în lista Consulatelor Generale ale României la Stuttgart ṣi München, traducerile din germană în română nu necesită legalizare notarială sau Apostila Convenției de la Haga.

– Ca traducător juridic autorizat pentru Germania (Prezidiul Guvernamental din Karlsruhe / Tribunalul din Konstanz) traducerile din română în germană nu necesită legalizare notarială sau Apostila Convenției de la Haga și sunt recunoscute în toată Germania, indiferent de land.

2) Servicii de interpretariat – interpret juridic cu dublă autorizație (pentru ambele țări, Germania și România):

Ca interpret juridic autorizat, sunt solicitată pentru interpretariat (traducere verbală simultană sau consecutivă) direct de către autorităţile germane (tribunale, judecătorii, procuraturi, penitenciare, avocați, poliție, primării, prefecturi etc.) pentru a fi prezentă la procese civile și penale de orice fel (mandate de arestare, asistența juridică avocat – client în penitenciar, proceduri legate de divorț, custodie, recunoașterea paternității, accidente, dreptul muncii, al asigurărilor, consilieri și multe altele).

IMPORTANT

Activitățile de interpret juridic autorizat enumerate la punctul 2 au loc doar la solicitarea directă a autorităților germane, nu a clienților, acuzaților etc., deci nu a persoanelor fizice în cauză!

Prețurile serviciilor sunt stabilite de Legea Interpreților Juridici și facturile sunt trimise direct instituțiilor respective.

Având în vedere că activitatea de traducător și interpret autorizat este una secundară, nu dispun de timpul necesar să însoțesc persoane fizice la diverse instituții. Doar în cazul necesității prezenței la semnarea unui contract notarial sau la încheierea căsătoriei, mă puteți contacta direct și stabilim în prealabil procedura și tarifele.

3) Servicii de consultanță:

Prin colaborarea cu un expert-referent juridic, biroul oferă și următoarele servicii bilingve (română <>germană) individualizate de consultanţă, redactare, expertiză şi analiză specializată, pregătire documente şi completare de formulare:

– realizarea dosarelor pentru înființare de firmă sau filială
– consultanță, analiză și după caz redactare: contracte comerciale, contracte de muncă, contracte de închiriere, dosare de pensie, de șomaj etc.
– cereri scrise la organe și instituții
– completare de formulare de orice tip (excepție declarație de impozit);
– redactare/formulare de cereri scrise la organe și instituții.

Ofertele de preț pentru serviciile de consultanţă enumerate la punctul 3 se fac în funcție de cerere.

IMPORTANT

Serviciile enumerate la punctul 3 nu includ însoțirea la instituțiile în cauză!

Tarife

  1. TARIFE PENTRU TRADUCERI LEGALIZATE:

Pentru traducerea documentelor standard (certificate şi diplome) din română în germană se percep prețuri fixe. În cazul documentelor de alt tip sau al celor care se deosebesc de cele standard, ca de exemplu diplome și certificate, care atestă mai multe discipline, prețurile diferă.

Tarife net pentru acte din România la care se adaugă TVA de 19%:

Certificat de naştere/căsătorie/deces: 50 euro

Adeverinţă de celibat (în funcţie de tip): 45-55 euro

Diplomă de bacalaureat/licenţă/master/şcoală profesională: 65-75 euro

Oferta de preţ pentru traducerea altor documente din România (foi matricole, documente pentru medici şi farmacişti, cărți de muncă, certificate de divorț, declarații fiscale, adeverințe individuale de orice tip etc.) se face doar după vizualizarea documentelor.

Prețurile pentru documente din Republica Moldova sau Germania diferă de asemenea de preţurile de mai jos. În astfel de cazuri oferta de preț se face tot după vizualizarea documentelor.

Ca referinţă puteţi accesa Legea Traducătorilor şi Interpreţilor (JVEG § 11) unde prețul unui rând normat (conține 55 de caractere) variază între 1,80 euro și 2,05 euro: § 11 JVEG – Honorar für Übersetzer – dejure.org

În cazul comenzilor care conțin mai multe traduceri sau al unei traduceri cu multe pagini se aplică o reducere.

Prețul minim pentru preluarea unei comenzi este de 30 euro. Eliberarea unui al doilea exemplar costă 5 euro pe document.

Pentru solicitări de efectuare a traducerilor în termen de 24 ore se calculează o taxă de urgenţă de 20 de euro pe document.

Notă: Pentru fiecare comandă plata se face în avans!

IMPORTANT: Vă rugăm să rețineți că o comandă confirmată nu poate fi revocată!

2. TARIFE PENTRU INTERPRETARIAT

Preţurile pentru interpretariat se aplică conform Legii Traducătorilor şi Interpreţilor (JVEG § 9): § 9 JVEG – Honorare für Sachverständige und für Dolmetscher – dejure.org

3. TARIFE ŞI ONORARII PENTRU ALTE SERVICII

Oferta de preț pentru serviciile de pregătire a dosarului pentru cetățenia germană, a consilierii și traducerii documentelor în vederea recunoaşterii calificărilor profesionale, a realizării de CV-uri și scrisori de intenție, a dosarelor necesare angajării precum şi pentru serviciile individualizate de consultanţă, redactare, expertiză şi analiză specializată, pregătire documente şi completare de formulare se face în funcție de cerere.

Înscrie-te la newsletter
Introduceți adresa de e-mail pentru a primi periodic informații generale despre și pentru românii care locuiesc în Germania.
icon
Utilizăm module cookie pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a ne analiza traficul. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de social media, publicitate și analiză. View more
Setari cookies
Accept
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active

Politica de confidențialitate

Cine sunt

Adresa website-ului este: http://olariu.de.

Ultima actualizare: 02.03.2024

Prezenta politică de confidențialitate stabilește modul în care sunt colectate, utilizate, păstrate și dezvăluite informațiile personale obținute prin intermediul acestui website de prezentare. Prin utilizarea acestui website, sunteți de acord cu prelucrarea datelor conform acestei politici.

1. Colectarea și utilizarea informațiilor

a. Informațiile personale colectate pot include, dar nu se limitează la:
    • Nume
    • Adresă de email
    • Număr de telefon (opțional)
    • Mesajele trimise prin intermediul formularului de contact
b. Scopul colectării informațiilor este de a furniza servicii de traducere, comunicare și răspuns la întrebări sau solicitări primite prin intermediul website-ului. c. Informațiile personale pot fi utilizate în următoarele scopuri:
    • Pentru a vă contacta și a răspunde la solicitările dumneavoastră
    • Pentru a vă trimite actualizări, știri și informații relevante despre serviciile oferite de doamna Antonia Olariu, cu consimțământul dumneavoastră explicit

2. Protejarea informațiilor personale

a. Se iau măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a proteja informațiile personale împotriva accesului neautorizat, modificării, divulgării sau distrugerii acestora. b. Accesul la informațiile personale este restricționat doar la persoanele autorizate care au nevoie de aceste informații pentru a furniza servicii și suport clienți.

3. Dezvăluirea informațiilor către terți

a. Informațiile personale nu vor fi vândute, schimbate sau închiriate către terți fără consimțământul dumneavoastră explicit, cu excepția cazurilor prevăzute de lege sau în cazurile în care este necesar pentru furnizarea serviciilor solicitate.

4. Cookies și tehnologii similare

a. Acest website poate utiliza cookie-uri și alte tehnologii de urmărire pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor și pentru a colecta informații despre modul în care este utilizat website-ul.

5. Newsletter

a. Dacă vă abonați la newsletter-ul nostru, adresa dvs. de email va fi utilizată pentru a vă trimite actualizări și informații despre serviciile noastre. Puteți să vă dezabonați în orice moment folosind link-ul de dezabonare din fiecare newsletter.

6. Drepturile dvs. conform GDPR

a. Conform Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR), aveți dreptul de a accesa, rectifica, șterge sau restricționa prelucrarea informațiilor personale pe care le furnizați. Pentru a exercita aceste drepturi sau pentru orice întrebări suplimentare legate de politica noastră de confidențialitate, vă rugăm să ne contactați folosind informațiile de mai jos.

7. Contact

Pentru orice întrebări sau preocupări legate de politica noastră de confidențialitate, vă rugăm să ne contactați la adresa de email: antonia@olariu.de sau folosind formularul de contact de pe website. Prin continuarea utilizării acestui website, sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră personale conform acestei politici de confidențialitate. Această politică poate fi supusă modificărilor și actualizărilor, așa că vă recomandăm să o revizuiți periodic pentru a fi la curent cu eventualele modificări.
Save settings
Setari cookies